De când genunchii mei au hotărât să își bată joc de mine (și nu le găsesc ac de cojoc) bicicleta a devenit un vis frumos. Un vis pe care sper să-l transform în realitate cât mai curând.
Însă odată cu problema medicală, a venit și problema deplasărilor din punctul A în punctul B.
Nu că ar fi mari variațiuni pe temă, eu fiind așa cum am mai spus, un biropat. Dar, de la pat la birou și înapoi în pat, trebuie să mă deplasez cumva. Am avut o (singură, e adevărat) încercare să merg cu mașina…. dar mi-a trecut repede-repede (când parcurgi 7-8 km cât am eu până la muncă într-o oră și plătești – dacă găsești – 10 lei parcarea îți trece). Varianta metrou e câștigătoare doar pe timp de iarnă, însă vara chiar nu-mi dă ghes inima să “mă dau” pe sub pământ.
Așa că inițial am luat un scuter. Frumos, roșu, italienesc, modificat… superb…. dar probabil așa au considerat și cei care mi l-au furat după doar 2 luni.
Pe de altă parte, obișnuit cu libertatea de mișcare pe care ți-o oferă două roți… nu puteam sta departe… și… am trecut la motocicletă.
În semn de respect pentru Ubuntuțicla (au trecut patru ani și încă mi-e dor de ea) motocicleta mea se numește Ubuntucicleta. Sper să-și poarte încă mulți kilometri stickerul Ubuntu (și cele Rammstein de asemenea) pe drumurile (și în afara lor) patriei…
Avem împreună doar câteva mii de kilometri, nu multe dar sper să vedem împreună multe locuri faine.
Leave a Reply