Bucureștiul nu este Amsterdam. Dar poate deveni un oraș mai frumos

Deja sunt mai bine de doi ani de când am reînceput să folosesc în mod frecvent bicicleta (și) ca mijloc de transport, îmbinând astfel utilul cu plăcutul.

Reacțiile celor din jurul meu au fost diferite, între acceptare, “Lasă-l mă că știi că-i nebun” etc. Însă replica preferată a majorității persoanelor care se mulțumesc să vorbească (apăsa taste) a fost “Bucureștiul nu-i Amsterdam”. Am auzit-o de atâtea ori încât deja, știu după mimica buzelor când cineva se pregătește să mi-o spună 🙂 Am auzit-o de exemplu doar marți când am fost cu Patrula Velo la împărțit volante de două ori.

Nu e, adevărat… însă poate deveni ceva mult mai frumos. Bucureștiul poate și trebuie să-și construiască propria sa identitate. Nu trebuie să semene cu nimic altceva. De ce zic asta? Păi dacă compar numărul de biciclete apărute pe străzi în ultimii doi ani (fără să iau în calcul statisticile venite dinspre vânzătorii de biciclete) obțin un factor de multiplicare de 3 sau chiar 4 ori. Dacă iau în calcul numărul de bloguri și site-uri dedicate bicicletei (deși mi se spune de multe ori că “online-u’ nu contează pe stradă”) iarăși constat o explozie.

Dar, pe lângă înmulțirea numărului de biciclete (care e normală), înmulțirea numărului de evenimente cu caracter mai mult sau mai puțin sportiv (a se vedea numărul de maratoane XC din ultimii doi ani), bicicleta tinde să devină ceea ce trebuie să fie, anume un mijloc de transport urban și nu numai.

Cine îl asculta pe Geo BateȘaua acum 3 ani și nu-i dădea crezare… acuma îi poate dona o ladă de bere. Cine mai are încă dubii este rugat să își ia un scăunel și să se așeze într-o zi de vară lângă pseudo-pista de biciclete între Nerva Traian și Piața Unirii pe la 8:30-9:00 dimineața și să numere oamenii care merg pe bicicletă la serviciu. Acolo va putea vedea oameni îmbrăcați la costum, femei îmbrăcate foarte elegant, mergând pe biciclete de toate felurile și culorile și, un lucru îmbucurător… din ce în ce mai mult, pe biciclete de oraș.

Apoi numărul celor care aleg să-și petreacă vacanța în șaua bicicletei este de asemenea în creștere. Tururi ale României pe două roți tind să devină deja obișnuite, iar un indicator al înclinației către cicloturism poate fi dat și de evoluția numărului de oameni prezenți la tura deja obișnuită de 1 Mai de la București la Constanța.

Dar, despre promovarea bicicletei am tot vorbit și o fac alții poate mai bine ca mine.

De ce ziceam că Bucureștiul poate deveni un oraș mai frumos decât Amsterdamul, referindu-mă desigur la bicicletă?

Păi spre diferență de olandezi, noi românii avem alt spirit. Nu știu sincer câți olandezi ar fi reușit să strângă într-o săptămână un George Hari (versiune olandeză desigur) pentru o “nocturnă“, sau, câți bicicliști ar fi reușit să se adune le un Bikewalk? Asta ca să nu îmi pun întrebarea (retorică de asemenea) câți oameni ar fi ieșit într-o amiază de joi, pe o căldură infernală să pedaleze într-un ritm foarte alert (după spusele unora care nu fac infiltrații pentru coloana vertebrală la ora cu pricina) alături de cei de la Cicloteque cu ocazia deschiderii unor noi centre de închirieri. Asta doar de plăcerea de a pedala. Câți s-ar fi adunat la o întâlnire de forum ciclist să urce Mont Vermount, sau pe Zoncolan cum am urcat noi pe Transfăgărășan la întâlnirea forumiștilor ciclism.ro? 50? 100? Noi am fost aproape 400…

Nu știu de ce, dar sunt sigur că participarea ar fi fost mult mai slabă. Ok, acuma cârcotașii vor spune că olandezii, nemții sau italienii nu au nevoie să se adune la acțiuni care au ca scop definit sau nu promovarea mersului pe bicicletă.

Îmi permit să îi contrazic. Am avut ocazia sa vorbesc în primăvară cu organizatorii unui marș pentru promovarea bicicletei în Milano. Se declarau mulțumiți dacă vor scoate 200 de oameni în stradă.

Ok, organizarea lor e demnă de luat ca exemplu (la noi poate doar în perioade electorale poți vedea atâta mișcare)- cort cu 4 persoane la sfârșit de săptămână și două persoane în cursul săptămânii asigurând permanență timp de două săptămâni înainte de eveniment, distribuind volante și invitând oamenii să intre și să discute despre biciclete și bicicliști. Scopul lor e să închidă la sfârșitul săptămânii centrul orașului pentru mașini. Tot centrul, fără excepție.

Căutați pe internet numărul de participanți la Bikewalk-urile din vara asta… și spuneți-mi apoi ce părere aveți.

Dar despre factorul numit socializare? Dacă scopul declarat al unei pedalări nocturne în toiul verii ar fi doar să te răcorești și să bei o bere la finalul plimbării… tu olandezule ai ieși la 11 noaptea din casă? Cunoscând câțiva olandezi…. aș putea zice că nu. Dacă ți s-ar propune ție neamțule să ieși sâmbătă la ora 6 dimineața din casă pentru o plimbare cu bicicleta… ce-ai răspunde?

Românismul nostru care ne adună rapid în jurul unei beri reci, ne scoate și la 1 noaptea din casă.
Una peste alta, așa reușim să ne cunoaștem între noi, apare conversația și apar ideile noi, care apoi ajung să se pună în practică și să devină ceva foarte fain.

Eu unul sunt mulțumit de ceea ce s-a întâmplat vara asta în București. Eu unu sunt fericit că în ultimul an, din cauza bicicletei, am reușit să cunosc oameni minunați ca (ordinea este total aleatoare, toți au un loc important în sufletul meu) – Vlad Dulea, Marian Vulpe (@vulupe), Adrian Ciubotaru, Bogdan Antohe, Geo Culda, Anton Duma, Ana Maria Ciobanu, Emilian Nedelcu, Geo, Ariel, George Hari și lista asta poate continua așa mult și bine… și ei sunt doar o mică parte din cei care pun “piciorul” sau “pedala” cum vă place mai mult, la construirea unei comunități unite, unde proiecte pornite de la idei exprimate la o bere în miez de noapte sau la o plimbare de sâmbătă seara la 40 grade Celsius.

Așa de înceiere, repet… n-om fi noi în Amsterdam, ne înjură șoferii în trafic, ne chinuim cu gropile și lipsa de educație a conțăranilor noștri… dar avem ceea ce prin alte părți s-a pierdut sau nu a existat… avem suflete, avem pasiuni și nu ne (mai) este frică să ni le arătăm.

Suntem foarte aproape de a reuși să schimbăm ceva. Schimbarea a început din momentul în care fiecare dintre noi am lăsat la o parte goana după bani, gândurile infestate d e crize și alte tâmpenii, de problemele personale și am început să ne gândim la implicarea în activități care să ne facă plăcere, în activități de voluntariat și nu în ultimul rând am reușit să convingem și pe alții să ni se alăture .

youtube::xt0V0_1MS0Q&ob::