Archives

De prin trafic adunate

În fața mea un taximetrist foarte concentrat într-o discuție pe Whatsapp face slalom între benzi, total aleator, bineînțeles, fără semnal, asigurare, etc.

taxi

La următorul semafor este lângă mine.

– Auzi bă!?! Camera aia a ta înregistrează?

Mă uit la el, nu îi răspund… chiar nu-mi aminteam dacă am pornit-o la plecare.

– Auzi bă! Oprește-o! Că îmi violează intimitatea.

Eeee… “eu și gura mea cea mare” (cum ar zice Bianca), nu mă pot abține.

– Că veni vorba de viol… dacă îmi mai tai calea o singură dată, fără să te asiguri și fără semnal, posesorul camerei îți  promite că ți-o violează pe mă-ta. Ai înțeles?

Semaforul se face verde, eu plec liniștit, el a rămas pe loc…

Partea dubioasă e alta… este pentru a doua oară luna asta când aud că folosirea camerelor video în trafic afectează intimitatea conducătorilor auto, ceea ce mă face să cred că e un trend ceva.

PS – nu este gibonul din imagine, dar e un coleg de-al lui… și ăsta suferea de butonită acută…

O lume din ce în ce mai defectă

Dintre multele efecte ale manelizării generale a populației (ăsta fiind termentul cel mai politicos pe care-l găsesc acum) – rezultat al generațiilor crescute cu ochii în TV și pe rețele sociale… cel mai crimial este modul în care se comportă românul la volan. Nu există nici o regulă pe care s-o respecte, nu există nici un mod în care să arate că a evoluat puțin, puțin de tot de la stadiul de gibon.

Ieri pe drum spre birou am avut curiozitatea să număr (la rând) în mașinile pe lângă care am trecut persoanele care butonau. Rezultatul – au fost în total 40 de mașini pe care le-am numărat. Dintre conducătorii acestora, 32 butonau telefoanele mobile… iar din ce am observat, bărbații dau tare în Whatsapp, iar femeile au de navigat pe Facebook… și postat… adică… postat. Se face semaforul verde, mândra postează (probabil dacă-i place sau nu nuanța de verde), și abia apoi își aduce aminte că mai are ceva de făcut cu volanul…

b218stf

Ca să nu mai zic de “șmecherii” de tipul gibonului cu Mercedes (B218STF) – ceea ce îi doresc și eu, care nu numai că nu are răbdare să stea la semafoare, dar are și un stil de pilotaj aparte… cu o mână pe volan (aceeași mână în care ține și telefonul), și cealaltă între picioarele pasagerei…

Văzând atâtea astfel de specimene pe stradă, devin fanul ideii utopice numite Europa federală.. cu un singur sistem, unic pentru toată lumea. O singură lege, o singură structură de conducere… același set de amenzi din Germania aplicate și la noi… aplicate ca în Germania. Și aceleași legi. Să-mi pot lăsa și eu copilul să meargă singur la școală știind că pe nici o stradă din zonă nu depășește nimeni 30km/h fără a-și dona salariul pe luna în curs.

Puterea obișnuinței…

Se spune că milisecunda este timpul care trece de când se schimbă semaforul în verde și până se aude primul claxon…

Ei bine, în dimineața mi-a fost dat să văd prima dată cum lucrează “puterea obișnuinței”… Sună așa a “Times New Roman” dar e adevărat – deși era primul (și singura mașină de altfel) la semafor un utilizator de Opel a claxonat fix în mili-nano-micro-secunda în care s-a făcut semaforul verde, apoi a plecat cu scârț’ de roți, că mai avea 200 de metri până la următorul semafor și îi era probabil frică să n-ajungă ultimul… în singurătatea sa.

Câtă frustrare să aduni în tine ca să ajungi să te manifești astfel? Greu de zis…

Câteva sfaturi pentru a ajune acasă în siguranță pe înturneric.

A venit (în sfârșit) primăvara!
Odată ce-a dat colțul ierbii au început să fie mai apetisante turele de seară, după muncă, ture care se pot încheia după apusul soarelui.
Șoferii (mai ales în afara Bucureștiului, oraș în care s-a pedalat chiar și peste iarnă), nu s-au obișnuit să vadă oameni pe două roți, fie vorba de biciclete sau motociclete.
Așa că am încropit o listă cu ponturi care pot ajuta ca tura de seară să se încheie plăcut, după cum urmează:

1 – Folosește un far serios – e foarte important să vezi pe unde mergi, nu de alta dar drumurile noastre sunt pline de surprize și e oarecum neplăcut să te trezești cu vreo groapă sau vreun canal fără capac fix în fața ta, fără a mai avea timp să frânezi. La prețuri relativ decente pot fi găsite faruri de 800 lumeni care pot fi încărcate și pe USB. Dacă farul are și indicator care să arate procentul de încărcare atunci șansele să moară exact când avem nevoie de el sunt mult reduse.

Lumini bicicleta2 – Folosește un stop bun – nu trebuie să-ți faci bicileta pom de crăciun însă e important ca cei care sunt în spatele tău (și care pot fi neatenți și/sau obosiți) să înțeleagă că în fața lor este o bicicletă. Dacă stopul are și opțiune de flash intermitent, folosește-o. O lumină care “clipocește” atrage atenția mai bine decât una permanent aprinsă și care poate fi confundată cu altceva.

3 – Păstrează-te vizibil – man in black a fost un film fain, dar noaptea nu-i bine să umbli ninja pe străzi… poartă haine deschise la culoare, aplică elemente reflectorizante pe ele, pune-ți led-uri pe rucsac… sau folosește vestele reflectorizante pe care le găsești în orice supermarket la raionul auto. Da, arată ca cele ale gunoierilor, dar tocmai pentru că le vezi pe gunoieri (oameni care trebuie să fie foarte vizibili pe stradă) înseamnă că și-au dovedit eficiența.

4 – Mergi pe trasee cunoscute – e important să cunoști traseul, să știi unde sunt curbele, gropile (alea mari și neastupate), sau porțiunile în care se adună apa, șinele de tramvai/cale ferată, etc. Cu cât cunoști mai bine traseul cu atât vei putea să te concentrezi mai bine la trafic. Cu (persistentă) durere-n anumite zone ale corpului recomand și să mergi mai încet… un accident se poate întâmpla oriunde, chiar și-n spatele blocului sau în capătul străzii pe care locuiești. Chiar dacă știi bucata de drum, mergi încet, ajungi… poate nu la fel de repede dar ok.

5 – Schimbă traseul dacă cel pe care mergi de obicei este mai plin de riscuri – în serile cu ceață de exemplu eu evit zonele cu treceri de pietoni. Vopseaua pe care au folosit-o firmele care marchează drumurile devine foarte alunecoasă odată cu un procent mic de umiditate. De asemenea, evit și recomand tuturor să evite intersecțiile cu vizibilitate redusă sau străzile foarte înguste unde ar putea fi mai dificil de evitat o portieră deschisă în față.

6 – Dacă poți ia-o “pe arătură” – un pic de off-road nu strică nimănui, iar dacă traseul poate fi făcut și prin locuri mai puțin umblate de mașini… ia-o pe acolo. Fii cu grijă la câini și fă-o doar dacă știi locurile. Da, dacă ești pe cursieră poate fi mai greu, dar uneori e și foarte interesant 🙂

7 – Dacă poți, nu merge singur. Pedalarea în grup are avantaje clare… nu vorbim că poți veni “în trenuleț” acasă, sau că ai cu cine să vorbești pe traseu, este bine să nu mergi singur și din punct de vedere al siguranței. Dacă întâlnești alți bicicliști, chiar dacă nu-i cunoști, lipește-te la pluton…

8 – Folosește tehnologia – ține-ți telefonul încărcat aproape și spune cuiva pe unde te dai, postează pe rețele sociale sau dă un sms cuiva… e bine să știe cineva pe unde ești, ca în caz că ai ghinion și nu mai poți vorbi.

Cam acestea ar fi cele câteva sfaturi pentru mers cu riscuri minime după apus și ture faine.

Par a fi mai puține Loganuri pe stradă

De vreo două zile am sesizat că s-a redus numărul de Logan-uri prin centrul orașului. În parcarea prin care trec zilnic, mai sunt maxim două, iar în rest, în afară de taxiuri… nu cred că am mai văzut mai mult de două-trei pe zi. Oare posesorii de Logan sunt printre primii afectați de prețul benzinei?

Pentru că oricum, după ultima scumpire (alaltăieri parcă) numărul de mașini pare a fi mai mic… O plăcere să pedalezi pe străzi libere nu?

Foto © Brăduț Florescu

Discuție la semafor

Azi dimineață, în drum spre birou, la un semafor, șoferul din mașina din stânga mea, lasă geamul jos și încearcă să-mi capteze atenția… Am ignorat inițial gestul său, obișnuit cu diferiți babuini frustrați, dar, tipul fiind insistent m-am întors spre el. Își cere scuze destul de politicos și mă întreabă cum e cu bicicleta prin București.

I-am zis eu că din punctul meu de vedere e ok, nu pra aveam chef de vorbă la ora aia, dar tipul, mă întreabă cât fac de exemplu din Tineretului până la Cișmigiu. I-am răspuns și la întrebarea asta (15-20 de minute fără să transpir, timp obținut săptămâna trecută), dar când deja mai era puțin până să se schimbe semaforul, îmi aruncă ultima întrebare… care, trebuie să recunosc e prima întrebare cu rost pe care mi-a adresat-o cineva de când biciclesc prin oraș… “Tu cât crezi în pasiunea asta a ta pentru biciclete și cât faci treaba asta doar pentru că-i la modă?”

Am apucat deja din mers să-i răspund că în această pasiune cred atât cât să vând una din mașinile familiei în favoarea bicicletei.

Am mai apucat să aud dinspre el doar un “Bravo frate…” iar  el a rămas în coloana de mașini în care avea să-și consume poate următoarele minute iar eu mi-am continuat liniștit drumul. Lăsând la o parte întâmplarea, întrebarea rămâne una din cele care-mi ridică o minge la fileu…

12km în 115 minute

Nu mergând pe jos, nu cu trotineta. Atât am făcut eu azi până la muncă. Da, am fost nevoit să iau mașina 🙁 Adică să-mi bag la greu.

Concluzia mea, privind timp de două ore aproape felul în care se circulă în București este că trebuie să fii ori prost, ori masochist să-ți miști propriul cur zilnic cu mașina prin acest oraș.

Iar la câtă frustrare mi-a fost dat să văd pe fețele și în gesturile șoferilor… tind să cred că prima variantă e cea mai apropiată de adevăr. Nu voi putea înțelege vreodată care e rostul claxonatului când oricum, mai mult de 3-4 metri nu ai cum să înaintezi nici dacă-și ia ăla din fața ta mașina-n brațe ca să-ți facă loc. Care e rostul amalatului pe loc al motorului când oricum cele 3000 de ture la care îți urlă motorul nu te vor duce decât maxim 5-10 m?

Chiar așa de tare s-au spălat creierele românilor în ultimii ani încât nu reușesc să vadă că-s scalvii ăstora de vând mașini și ai celor care vând benzină?

Mi-am amintit o maximă citită pe la începutul anilor ’90 pe un tricou în Vamă – “Cu cât cunosc mai mulți oameni, cu atât îmi iubesc mai tare câinele”, și am adaptat-o azi la “Cu cât merg mai mult cu mașina în oraș, cu atât îmi iubesc mai mult bicicleta” 🙂 Cred că o să-mi imprim un tricou cu asta….și unu cu “Mândru că sunt țăran”- că tot mi-a mai zis un nefericit posesor de Logan “fulopșăn” că nu înțelege cum au țăranii ăștia atât tupeu să meargă cu bicicleta într-un București în care abia au loc mașinile…

Vitan – Sala Palatului 115 minute – Coafura rezistă, nervii mei… NU!

Nervii personali… sunt foarte aproape de a ceda.

Din păcate, azi a trebuit să plec cu mașina de acasă. Nu știu dacă așa funcționează lucrurile de obicei, sau doar datorită faptului că toți handicapații își scot mașinile la plimbare pe post de umbrelă ori de câte ori plouă, dar azi a fost ceva incredibil. Am sunat chiar la 021-9544 la Brigada Poliției Rutiere, i-am întrebat dacă cumva jobul de agent de circulație a devenit sezonier sau opțional. Pe tot traseul Calea Vitan, Bld. Unirii, Piața Unirii, Universitate etc. până la Sala Palatului (imensa distanță de 7Km) nu am văzut nici măcar o singură masină de miliție, nu zic de vreo șapcă.

Tot ziceam în articolul trecut că îmi lipsește bicicleta… Azi, îmi venea să las mașina în mijlocul străzii și să plec pe jos prin ploaie. Nu pot spune ce i-am mai invidiat pe bicicliștii întâlniți în traseu, pentru că, deși uzi… ei NU STĂTEAU PE LOC. N-are rost să mai spun că nu am reușit să îmi duc la bun sfârșit lista de locuri în care trebuia să ajung înainte de a ajunge la birou, din cauza cărora trebuie să folosesc mașina ca mijloc de deplasare. Oricum, cred că singurii care erau azi mai nervoși și mai chinuiți ca mine, erau cei care au ales autobuzul ca metoda de deplasare prin oraș.

Trebuie să mă calmez, teoretic, mai am 2 zile de umblat cu mașina… și apoi, pot reveni liniștit în șa.

Tare mi-aș mai fi dorit să îi văd moaca lu’ Oprescu astăzi… Pentru că în mod sigur îl umpleam de flegme. Pe el și pe toți mârlanii care în adâncul frustării lor, cred că pot trece pe orice culoare a semaforului doar pentru că au upgradat recent de la căruță la Logan.

Cât despre Poliție și primari (aici îi includ pe toți la grămadă, de sector și ăla generalu’) o dedicație de la Parazitii©:

Și din dedicație… a se reține refrenul:

V-aș coase la gură cu sfoară, vreau să vă doară!
Să ne mințiți doar din priviri pentru ultima oară
Iubiți-ne cum iubiți parfumurile tari
Când vă numim târfe politice, călăi și mercenarï!

 

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: