Micile plăceri uitate.

Abia ieri am reușit sa îmi revin oarecum după ultimile două săptămâni, cea în care am fost plecat din oraș și săptămâna trecută, în care am tras să revin “în joc”.
Și ieri, săptămâna trecută,   pe minunăția de ploaie care m-a condus la serviciu, am avut “revelația”.
Asta pentru că în timp ce pedalam eu cuminte, undeva aproape de Piața Unirii, s-a întâmplat ceva foarte interesant: din cauza conserviștilor șoferi bucureșteni care scot mașinile pe post de umbrelă ori de câte ori plouă, de la Piața Unirii și până la Piața Alba Iulia era o coadă compactă de mașini. Ei bine, la un moment dat, în apropiere chiar de interesecția din Piață, parcă Dumnezeu a apăsat butonul “Pause” pentru toată lumea. Timp de aproape 3 minute, nu s-a auzit nici un motor turat, nici un claxon, cât despre muzica din mașini nu se punea problema oricum, mai toti mergeau cu geamurile ridicate, nu care cumva să îi topeasca apa. În acele trei minute, nu s-a auzit decât zgomotul făcut de stropii de ploaie care cădeau pe frunzele copacilor, păsările care își fac veacul prin zonă, vrăbii și pescăruși… A fost incredibil. Am oprit bicicleta, pentru a savura clipa de liniște, parcă pentru a nu o strica tocmai eu.
Apoi, s-a găsit bineînteles un handicapat care să claxoneze și s-a repornit circul binecunoscut.
Și mergând eu cuminte spre birou, cu gândurile între momentul proaspăt trăit și lucrurile care mă așteptau la birou, mintea mea în sinea ei, a început să gândească…
Și așa, am conștientizat cât de puțină atenție dau în ultima vreme, lucrurilor simple, acelea care însă dau coloare și sens vieții.
Așa am sesizat ca unul din lucrurile care mi-au lipsit în ultimile două săptămâni a fost mersul pe bicicletă. Nu am acordat niciodată suficient de multă atenție acestui lucru.
Dar cum a început aventura mea ciclistica…. Anul trecut când mi-am luat bicicleta, am luat-o prima dată cu “scuza” că o iau ca să mai dau jos burta… Apoi, după ce am început să merg cu ea la muncă, am sesizat că mai am un câștig – timpul… Am redus timpul consumat pe drumul spre birou de la 40-50 minute pe traseul Vitan – Sala Palatului + câte odată încă 30-40 de minute până găseam un loc de parcare, la 20-30 de minute, asta fără să forțez prea tare. Recunosc, având un MTB, cu roți groase și foarte cramponate… viteza nu era totuși atu’-l meu. Cu toate astea, după primele două săptămâni am început să mă obișnuiesc cu ea. A urmat apoi o căzătură zdravănă, cauzată de un moș dobitoc, care a ținut neapărat să vadă dacă dau peste el și s-a pus în fața mea pe minunata “pistă” de la Unirii. Din păcate, mâna mea nu a vrut să revină prea curând, și deja toamnă fiind, am agățat (la propriu) bicicleta de perete.
Anul ăsta, în primăvară, printr-un noroc, am făcut un upgrade, la o bicicleta mai puțin offroad, un trecking cu roți de oraș de 28″. Cu această bicicletă deja am făcut aproape 500 km numai pe drumul dintre casă – serviciu și uneori parcul IOR.
Pe lângă sentimentul de libertate (eu unul asta simt atunci când merg cu bicicleta – libertatea adevarată de mișcare… nu depind decât de picioarele mele pentru a ma deplasa din punctul A în punctul B), condiția mea fizică s-a îmbunătățit considerabil, acum obosesc mult mai greu și nu în ultimul rând, am redus greutatea sub 110kg, asta fără a mă chinui cu cine știe ce regim alimentar.
Și nu în ultimul rând, orice mașină în minus pe străzile noastre, înseamnă o gură de aer curat în plus. Nu vreau să fac pe ecologistul, însă, în ultima vreme parcă prea mulți oameni trag semnale de alarmă, cu referință la calitatea din ce în ce mai scăzută a aerului pe care îl respirăm în București și cer instituțiilor statale și administrațiilor locale să ia măsuri când primii care ar trebui să ia măsuri suntem noi, ca indivizi. Degeaba tipă unii împotriva tăierii copacilor, împotriva construcției de clădiri cu zeci de etaje în sau la marginea parcurilor, când țipetele se fac auzite de la volanul mașinii, eventual una mare, si 4×4, ca să vadă tot vecinu’ că e (încă) unu cu o mașină mai scumpă decât apartamentul. Sau mai urât, se prezintă la întâlniri ale celor care promovează circulația cu mijloace de transport alternative, nepoluante, gen bicicletă, dar vin cu bicicleta în portbagajul mașinii… Ăștia-s exact ca vegetarienii care mănâncă carne de pește si ouă…