Loc de joacă pentru idei.

  • Discuție la semafor

    Azi dimineață, în drum spre birou, la un semafor, șoferul din mașina din stânga mea, lasă geamul jos și încearcă să-mi capteze atenția… Am ignorat inițial gestul său, obișnuit cu diferiți babuini frustrați, dar, tipul fiind insistent m-am întors spre el. Își cere scuze destul de politicos și mă întreabă cum e cu bicicleta prin…

  • Moțiunea a picat. Cine plătește ?

    Azi a fost (întâmplător) prima zi în care am ascultat și eu ceea ce se desfășura în Parlament. Prima părere? Dacă semianalfabeții ăștia ne reprezintă pe noi…. e jale. Circul politic al ultimelor zile a fost dominat de departe de moțiunea prin care gașca de javre din PSD împreună cu (mereu) naivii PNL sperau să…

  • Clapton is GOD

    “Clapton is God“. Asta scria pe tricoul unui olandez prezent vineri la concertul pe care Eric Clapton cu Steve Winwood l-au avut în București. Iar în următoarele ore, Clapton a dovedit că mesajul de pe tricoul acela nu e departe de adevăr. Au fost două ore magice, două ore în care a avut loc o…

  • Die Mannschaft über alles

    În vreo 5 ore începe ediția 2010 a Cupei Mondiale la fotbal. Ediție în care sper din tot sufletul ca “Die Mannschaft” să ajungă cât mai departe. Visez ca de fiecare dată la o finală Germania – Brazilia, în care să văd fotbal, așa cum scrie la manual 🙂 și la final să se adauge…

  • Instalarea sistemelor de operare Linux folosind VNC

    Uneori, din varii motive (cum ar fi lipsa unui monitor sau lipsa accesului la mufe sau lipsa timpului necesar pentru a păzi un computer care trebuie instalat) devine o provocare interesantă instalarea sistemului de operare “la blind”. Săpând cu prietenul găgâl am aflat că există o metodă de instalare folosind VNC. Cerințele de bază sunt…

  • Ajută-i să trăiască fiecare clipă!

    via @ww.hospice.ro Sub acest nume acum o săptămână s-a lansat noua campanie de atragere de fonduri organizată de Hospice Casa Speranței. Puteți participa la această campanie prin trimiterea unui SMS la numărul 890. Valoarea unui SMS este de 2 Eur, și nu se percepe T.V.A. Acest serviciu este disponibil în rețelele Orange, Vodafone și Cosmote.…

  • Piraterie israeliană

    Știrea cea mai puțin comentată astăzi este cea legată de atacul marinei israeliene asupra unui convoi umanitar. Moartea a mai bine de 10 persoane nu pare să conteze prea mult pentru acest “stat” Israel. Nu vreau să mă gândesc măcar ce reacții ar fi stârnit o astfel de acțiune inițiată de palestinieni… Cum ar fi…

  • Erori haioase apărute pe sisteme cu Windows

    Ați avut curiozitatea să căutați pe Google Images după “windows errors” ? Nici eu, până ce nu am primit un email cu câteva poze cu erori apărute în sisteme care rulau Windows. Tot în acel mesaj spune că sunt indexate cel puțin 12 milioane de poze cu erori 🙂 Asta înseamnă că trebuie că sunt…

  • Primii 1000 de kilometri… pe anul ăsta

    Am avut o discuție cu un cunoscut, în care el voia să-mi dovedească cum că folosirea bicicletei în orașul ăsta nu este atât de rentabilă pe cât pare. Avea omul temele lui, bine făcute, dar, când am calculat cam cât am mers deja pe anul ăsta cu bicicleta… și au ieșit la un calcul sumar…

  • PC Garage – un prim semn de normalitate

    Scriam vineri despre gluma dimineții, email-ul primit de la PC Garage. M-a distrat, e adevărat, fiind convins că e o eroare a sistemelor de trimitere automată a știrilor. Astăzi înainte să golesc directoarele de SPAM, arunc o privire să nu cumva să șterg și mesaje utile și găsesc un al doilea email, venit tot vineri…

© Alex. Burlacu